Producătorii auto sud-coreeni Hyundai Motor şi Kia Motors au convenit plata a până la 395 de milioane de dolari pentru închiderea unui proces în SUA, în care companiile sunt acuzate de clienţi că au supraestimat economiile de carburanţi aduse de vehiculele lor, relatează Bloomberg.
Divizia americană a Hyundai a anunţat că va efectua plăţi de până la 210 milioane de dolari unor persoane care au cumpărat vehicule ale companiei fabricate în perioada 2011-2013. Clienţii pot opta pentru o plată unică sau să rămână într-un program în care le este acoperită o parte din costul carburantului, pe toată perioada de folosire a vehiculului deţinut.
Kia Motors a anunţat separat că plăţile către proprietarii a aproximativ 300.000 de vehicule vor totaliza până la 185 de milioane de dolari.
În noiembrie 2012, Hyundai şi Kia, primul, respectiv al doilea mare producător de automobile din Coreea de Sud, au prezentat scuze clienţilor pentru supraestimarea economiei de carburanţi aduse de vehiculele lor. Cele două companii au emis carduri de debit pentru cumpărătorii a circa 900.000 de vehicule comercializate în SUA, în vederea rambursării unei părţi din cheltuielile cu carburanţii.
"Ambele companii vor să încheie această problemă ca să creeze condiţiile pentru lansarea unor noi produse", a declarat Jessica Caldwell, analist la Edmunds.com.
Hyundai şi Kia au explicat că informaţiile incorecte referitoare la consumul de carburanţi al vehiculelor lor au apărut din cauza unor erori de procedură la o facilitate comună de testare din Coreea de Sud.
Pentru majoritatea vehiculelor afectate distanţa declarată care poate fi parcursă cu un galon de benzină (3,78 litri) a fost redusă cu 1-2 mile (1 milă - 1,6 kilometri).
Compania Ford Motor a fost la rândul ei criticată şi dată în judecată pentru că nu a respectat consumul declarat al automobilel