A batut la usa redactiei. Timid si usor jenat. Tocmai ma pregateam sa ies. Deschid usa si dau nas in nas cu el. Pirpiriu, cu ochelari hotarati. “Aici e redactia Reporter Virtual?”. Ii raspund, dar n-apuc sa-l intreb pe cine cauta ca mi-o ia inainte cu politetea sa exagerata: “Stiti, nu vreau sa va deranjez, [&hellip...
A batut la usa redactiei. Timid si usor jenat. Tocmai ma pregateam sa ies. Deschid usa si dau nas in nas cu el. Pirpiriu, cu ochelari hotarati. “Aici e redactia Reporter Virtual?”. Ii raspund, dar n-apuc sa-l intreb pe cine cauta ca mi-o ia inainte cu politetea sa exagerata: “Stiti, nu vreau sa va deranjez, eu vroiam sa va intreb daca stiti de ziarul nostru…” ?!!! Are un ziar!? Da, asta chiar suna interesant. Nu m-as fi asteptat sa-l intalnesc pe micul nostru “mogul” asa, netam-nesam. Si mai interesant pe vremurile astea, cand nimeni nu se mai incumeta sa investeasca in presa scrisa, iata, tocmai el, micutul investitor vrea sa tina steagul sus!
Il poftesc la masa din redactie si ma astern in fata privirii sale umile pentru a-i asculta povestea sa de ziarist in devenire. Mihai Caldararu a intrat in presa direct la ziarul lui! De fapt, nu e al lui, ci al unei asociatii pe care o administreaza impreuna cu mai multi copii neajutorati, unii dintre ei proveniti din Casa de copii. N-a avut o copilarie frumoasa, dar nu se plange. Dimpotriva, pare impacat cu toti si cu toate. Nu-si condamna nici macar agresorii. “Da, am trecut prin multe acolo, stiti ce se intampla pe la casele de copii, dar ce sa-i faci…Nu mai pot da timpul inapoi sa am alta viata. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea sa trec peste toate si sa fiu acum, aici, alaturi de dvs.” Ii spun sa-mi zica direct Laurentiu. Nu vrea. Insist. Sare peste subiect si-mi descrie drumul destinului sau de la caminul fara parinti la propriul ziar.
“Mi-au placut ziaristii mereu. Cei de inves
