Cele mai mare amenințări la democrația autohtonă sunt acelea care se nasc, nu atât din prostiile guvernării, cât din mințile noastre care prea degrabă, la nici un sfert de veac, s-au săturat de libertate. Sursa: Horia Calaceanu

Ca să ne mai aducem puțintel aminte de vremurile de odinioară în care libertatea se scria în sufletele tinerilor cu majuscule, voi reproduce niște amintiri despre America din fundul clasei.

Înainte de a fi o realitate politică sau culturală, America a fost o stare, un gust subversiv. America fusese strada şi gaşca, America a fost cuprinsă toată în curajul de a sta în preajma fetelor împins de alte intenţii decît acelea de a obţine caietul din care să copiezi tema la matematică. America era numele simplu al unor vise mistuitoare, bunăoară acela de a avea o pereche de blugi sau de a-ţi măsura cu grijă şuviţele de păr care depăşeau în lungime marginile de sus sau de jos ale urechii, în funcţie de cât de curajos erai în confruntarea cu puterea de acasă sau de la şcoală, adică în funcţie de cât de „american”, reuşeai să fii într-un anume moment al vieţii tale de atunci.

America era numele plăcerii vinovate a primului fum de ţigară şi a celui dintâi pahar de licoare alcoolică înghiţită pe furiş prin cotloanele străzilor în care ne trăiam anarhic libertatea. Şi poate că nici n-ar trebui să denumim atît de abstract starea aceasta.

America fusese numele boicotării surde a unei societăţi care ne încarcera în perfecţiunea ei hotărîtă de filozofi bărboşi purtaţi în tablourile împodobite cu panglici roşii şi albe pe la sărbătorile de carton şi rumeguş de la 1 Mai. America patrona, de dincolo de aparent-nevinovatele uteciste dintr-a opta şi a noua, primele vise de bărbăţie, prima îndrăzneală semnificativă a cutărei înghesuieli prin colţuri cu iubirea care-ţi transpira de spaimă podul palmelor. America lui Bobby Solo cu songu