Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa negociază cu Comisia Europeană un TVA redus pentru presa online

Publicat in Mediafax, marți 24 decembrie 2013 ·

Franţa negociază cu Comisia Europeană pentru ca presa online să poată să beneficieze, ca şi presa tipărită, de un TVA redus la 2,1%, au anunţat, luni, trei miniştri francezi.

Aceasta este o poziţie apărată de preşedintele François Hollande în numele "neutralităţii fiscale între suporturile de informaţii", potrivit unui comunicat comun emis de ministrul Culturii, Aurélie Filipetti, ministrul Bugetului, Bernard Cazeneuve, şi ministrul Economiei digitale, Fleur Pellerin.

Guvernul francez anunţase deja, în iulie, că este în favoarea acestei taxe reduse, iar acum vrea să accelereze lucrurile cu Bruxelles-ul.

Conform AFP, Guvernul francez nu se pronunţă însă asupra controalelor fiscale pe care ministrul Finanţelor le-a lansat contra mai multor site-uri de informare online, care, în mod foarte deschis, îşi aplică din proprie iniţiativă această taxă redusă de mai mulţi ani, în frunte cu "pionierul" Mediapart, condus de Edwy Plenel.

Unul dintre puţinele site-uri rentabile, Mediapart afişează un profit de aproape 1 milion de euro în acest an, la o cifră de afaceri de 7 milioane de euro. La un TVA normal (19,6% în prezent, 20% începând din 1 ianuarie), site-ul ar fi pe pierdere.

Cei trei miniştri au subliniat faptul că Franţa va fi ajutată în acest dosar de "evoluţia poziţiei germane", o ţară care se va angaja de acum înainte să susţină la nivel european adoptarea unui TVA redus "pentru cărţile şi presa digitale".

"Aici este vorba despre o luptă esenţială, pe care Franţa şi Germania pot de acum să o ducă împreună, pentru independenţa presei europene, pentru pluralismul ei, pentru modernizarea ei", au declarat cei trei miniştri francezi.

Pentru începutul anului 2014, ei anunţă "o iniţiativă puternică" pentru "a garanta pe termen lung neutralitatea fiscală între presa scrisă şi presa online" prin "invitarea reprezentanţilor vizaţi di

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 14 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 39 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 23 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 11 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 17 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°