Orice prichindel din Banat aşteaptă cu sufletul la gură ziua de 24 decembrie, Ajunul Naşterii Domnului, pentru a merge „piţărău”. Este un obicei foarte vechi păstrat în Banatul de Munte ca toţi copilaşii să vestească încă din Ajun Naşterea lui Hristos

Ei au un colind special pe care îl spun, iar cei care sunt foarte mici, nu mai spun colindul ci doar strigă: „piţărăi, piţărăi”...

Dicţiiionarul Explicativ al limbii române pune denumirea de piţărău pe seama colăcelului primit în urma colindei, sau pe nuieluşa pe care copiii o purtau în mână: „piţărău s. v. colind, colindare, colindat, colindător, colindeţ, urător, s. m. (Reg.) 1. Copil care umblă cu colindul în ajunul crăciunului; colindător. 2. Colac, cozonac sau covrig care se dă colindătorilor; colindeţ. 3. Băţ de colindător făcut dintr-o creangă de alun, descojită şi înflorată. – Comp. magh. pityergö. piţărắu, piţărắi, s.m. (reg.) 1. obiceiul de a umbla cu colindul de Crăciun; colind. 2. colac, covrig, colindeţ, piţărel (dat colindătorilor). 3. băţ de colindător. 4. (pop.) colindător“.

Piţărăii aduc pe uliţele satului magia colindatului ce va porni în seara ajunului. Străzile răsună de zarva pe care o fac copiii- de la cei mai mici şi până la cei de clasa a VI a şi chiar a VII a fiindcă nu există nici un fel de oprelişte. Încă de dimineaţă, dar şi pe parcursul întregii zile aceştia şi-au luat straiţa din cui şi au pornit în cete pe străzi.

Gazdele îi aşteaptă la uşă şi-i poftesc în casă, unde îi ascultă cu luare aminte, apoi îi răsplătesc cu daruri. Plata tradiţională a piţărăilor sunt nişte colăcei speciali, numiţi chiar piţărăi şi o bucată de cârnaţi. Gazdele mai darnice ţin cont chiar de faptul că sunt copiii mici, iar în vechime le dădeau mere, fructe confiate (poame), nuci, alune, dulciuri şi chiar bănuţi

Ceata de piţărăi sunt primii care pleacă la colindat încă din Ajun. Numărul