Regimul Ceausescu, expresia paroxistica si cea mai agresiva a national stalinismului in Europa (fenomenul supravietuieste inca in Coreea de Nord), a fost rasturnat de o revolta spontana anticomunista. Intrucat aceasta revolta a dus la prabusirea institutiilor statului totalitar comunist, inclusiv a partidului monopolist, cu a sa ideologie omnipreznta, cu aparatele propagandistice si teroriste utilizate pentru conditionare mentala si subjugare politica, ea poate fi socotita o revolutie.
Revolutiile sunt analizate si judecate prin prisma cauzelor, actorilor, efectelor si implicatiilor lor, de scurta, medie si lunga durata. Nu vom sti probabil niciodata toate detaliile, intrigile, manevrele din acel decembrie 1989, dar putem sa surprindem liniile principale, faptele cele mai semnificative, consecintele palpabile si de necontestat. Nu sintem deci pierduti la capitolul analiza interpretativa intemeiata pe evidente factuale, nu pe himere si fictiuni.
Cum spunea distinsa ganditoare Agnes Heller, toate revolutiile moderne au fost tradate. Toate au fost acompaniate de iluzii adeseori exagerate. Revolutiile pornesc de la consensul celor care spun NU vechiului regim. Urmeaza apoi divergentele, disonantele, conflictele, rivalitatile, factiunile, reglarile de conturi. Cand se ajunge la momentul afirmativ, taberele se despart: unii vor ruptura categorica cu trecutul, altii sustin forme mai mult sau mai putin marturisite de continuitate. Se invoca necesitatea linistii pentru a impedica implinirea dezideratelor revolutionare. Restauratia imbraca adeseori haina prudentei excesive. Se pedaleaza pe dezideratul reconcilierii si se uita ca aceasta nu e posibila acolo unde fortii tortionari nu se caiesc si continua sa ranjeasca impertinent. Va mai amintiti sloganul fesenist repetat ad nauseam de partida legata de Iliescu: “Un presedinte pentru linistea noastra”… @N_P