“Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3, 16) Aceste cuvinte sunt scrise de Sfântul Evanghelist Ioan şi ele ne descoperă bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc, care avea asupra sa păcatul neascultării sau păcatul strămoşesc.

Acest păcat a fost săvârşit în rai de către protopărinţii noştri Adam şi Eva, iar după izgonirea lor din rai, el s-a transmis întregului neam omenesc.

Fiindcă îşi are originea în greşeala lui Adam, păcatul intră în întreaga lume şi capătă universalitate, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „De aceea, aşa cum printr-un om a intrat păcatul în lume şi, prin păcat, moartea, tot astfel moartea a trecut în toţi oamenii prin aceea că toţi au păcătuit” (Rom. 5, 12).

Despre transmiterea păcatului strămoşesc se vorbeşte şi în Cartea Iov: „În cazul acesta, cine-i curat de tină? Nimeni, chiar dacă îi va fi viaţa o zi doar pe pământ” (Iov 14, 4). Ori de câte ori spunem Psalmul 50, rostim: „iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi întru păcate m-a născut maica mea” (Ps. 50, 5).

Dumnezeu, în infinita Sa bunătate şi iubire de oameni, a hotărât întruparea Fiului Său pentru răscumpărarea neamului omenesc: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci să se mântuiască prin El lumea” (Ioan 3, 16-17). Iar Sfântul Apostol Pavel zice: „Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi din greşalele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har suntem mântuiţi!“ (Efeseni 2, 4-5). Răscumpărarea neamului omenesc din robia păcatului şi a morţii a fost făgăduită de