E micuță, urâțică și întotdeauna veselă. Se urcă în autobuz din aceeași stație și vorbește cu toată lumea. Cei mai mulți o ascultă înțelegător, cuvintele se articulează logic; înțelesurile sunt însă în sfera mică a dizabilităților ei. Se îmbracă decent, curat, aproape de eleganță. Este ajunul Crăciunului și are o haină de blană mirosind frumos. Știu asta pentru că se așează lângă mine, în mână cu telefonul ei mereu stins. Nu cred să aibă cartelă și baterie. Tocmai a sunat-o cineva, deși noi, cei din universul paralel , nu auzim nimic. Da, dragă, l-am dus pe ăla micu’ la mama. A umblat cu colindatul azi, a strâns 140 de lei. Da, tu, un milion patru sute, nu crezi? Acum vrea să le stoarcă și pe băbăciuni de bani. (Râde). Stai liniștit, mama ne-a făcut piața. A luat de toate, numai pâine intermediară nu a găsit, a cumpărat din aia rotundă, știi tu de care. Eu i-am spus că ăla micu’ o să stea acolo, da’ noi ne ducem mâine. Diseară vreau să stau doar cu tine, iubitul meu. Nu te superi, nu?
El nu se supără, nu are nimic împotrivă și nu există. Pe o rețea unde noi, neîncrezătorii, nu avem semnal tocmai s-a pregătit o minunată seară de Crăciun. Când îl vom celebra pe ăla micu’ al unui zeu care știe că așa e bine: să dea sănătate, tot ce-și doresc și viață lungă celor care ne mint, ne fură și ne înșală; celor care omoară milioane de oameni, pentru a muri de bătrânețe și neputința de a mai ucide un milion în ultimul ceas. În timp ce își aduce repede la El îngerii căzuți din grații, veniți aici cu neputințe și cancere încă nedescifrate, asemenea căilor Lui necunoscute.
Dar toate astea nu sunt treaba noastră și nici în puterea noastră. El știe cum trebuie să fie, iar ei i-a venit vremea să coboare. O face în același loc și urmează același drum; în capătul lui, azi o așteaptă un om și un brad împodobit dintr-o altă lume. Se depărtează încet, privind ecranul stins,
