Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. „Bătuta moldovinească” în Parlamentul basarabean. Comuniștii au sărit să-i bată pe liberali

Publicat in 7Est, miercuri 25 decembrie 2013 ·

Ultima şedinţă de anul acesta a Parlamentului de la Chişinău s-a terminat cu bătaie, chiar în Ajunul Crăciunului, după ce deputaţii comunişti au luat cu asalt tribuna şi şi-au atacat colegii, nemulţumiţi de dezbaterile la proiectul de lege ce prevede numirea în funcţie a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Scandalul a pornit după ce Gheorghe Avornic, unul dintre membrii CSM, numit de Parlament, a fost acuzat de comunişti că are proprietăţi pe teritoriul României şi ar avea grade de rudenie cu vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici, informează Publika.md. Palihovici a recunoscut că este verişoară cu Avornic şi a spus că se va abţine de la votul acestui proiect.

Deputatul comunist Iurie Muntean a încercat să-l lovească peste faţă pe deputatul liberal (PDLM) Alexandru Cimbriciuc, după ce acesta din urmă l-a împins pe comunistul Oleg Reidman. Conflictul a degenerat, iar parlamentarii s-au năpustit unii asupra celorlalţi, în timp ce preşedintele Parlamentului, Igor Corman, încerca să calmeze spiritele: „Domnilor deputaţi, vă rog să vă calmaţi. Suntem în seara de Crăciun. Să vă fie ruşine!", a declarat şeful Legislativului.

Liderul fracţiunii PD Marian Lupu spune că a fost înjurat de comunistul Grigore Petrenco şi a fost nevoit să riposteze.

„Au fost atacuri la adresa colegelor noastre, doamnele deputate. Am dat riposta. Cred că această ripostă nu a plăcut celor de la PCRM şi am fost presurat cu un şir de cuvinte indecente. Eu aproape l-am îmbrăţişat frăţeşte, părinteşte. Cu părere de rău este un laş. Dacă nu ştii să fii bărbat, nu eşti bărbat", a spus Marian Lupu.

(Sursa: adevarul.ro) Ultima şedinţă de anul acesta a Parlamentului de la Chişinău s-a terminat cu bătaie, chiar în Ajunul Crăciunului, după ce deputaţii comunişti au luat cu asalt tribuna şi şi-au atacat colegii, nemulţumiţi de dezbaterile la

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 5 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 8 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 10 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 12 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 6 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 12 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mar.

-7°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°