După ce, în ajun de Crăciun mai multe trenuri de pasageri s-au oprit din mers timp de mai multe ore din cauza unor defecţiuni, conducerea Ministerului Transporturilor a solicitat directorilor CNCF CFR SA şi SNTFC CFR Călători SA explicaţii în acest sens.
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu consideră că situaţia este consecinţa managementului defectuos şi a lipsei de preocupare atât a consiliilor de administraţie cât şi a directorilor.
“Nu este posibil ca timp de patru ore, călătorii să îngheţe într-un tren, în timp ce oamenii cu funcţii înalte din aceste societăţi stau bine-mersi la căldură. Modul în care conducerile celor două companii au tratat această situaţie ne arată de fapt calitatea slabă a actului de management. Cei din fruntea companiilor au demonstrat că sunt mai degrabă interesaţi de salariile consistente decât de călători. Această atitudine explică de altfel şi rezultatele nesatisfăcătoare ale CNCF CFR SA şi SNTFC CFR Călători SA", a declarat Ramona Mănescu, Ministrul Transporturilor.
Potrivit comunicatului, managerii nu au luat măsurile necesare aşa încât astfel de situaţii să nu apară, iar consiliile de administraţie, conform legii, nu au intervenit în supravegherea activităţii managerilor pentru a asigura un transport civilizat călătorilor.
Conform prevederilor legale, membrii consiliilor de administraţie răspund în solidar cu directorii pe care i-au numit în funcţii pentru prejudiciile cauzate de aceştia, se mai menţionează în comunicare.
Ieri dimineaţă, trenul Regio 2080 pe ruta Petroşani-Craiova s-a oprit în câmp, între Lunca Budieni şi Copăcioasa, din cauza unei defecţiuni a locomotivei. Călătorii care se aflau în tren au fost nevoiţi să stea în frig mai bine de patru ore, în intervalul 6.50-11.00, când echipele de intervenţie au găsit o soluţie pentru preluarea acestora. În urma acest