O institutie de invatamant din municipiul Iasi este tratata aparte fata de celelalte unitati scolare.
Cadrele didactice de la Scoala nr.13 din municipiul Iasi nu si-au primit decat jumatate din suma de care ar trebui sa beneficieze in baza Legii 315 din 2006.
Aceasta lege vizeaza stimularea achizitionarii de carti sau de programe educationale pe suport electronic, necesare imbunatatirii calitatii activitatii didactice in invatamantul preuniversitar.
Fiecare cadru didactic ar fi trebuit sa primeasca o suta de euro in baza acestei legi, insa in unele cazuri, cum este si Scoala nr.13, banii au fost injumatatiti. Cei de la Scoala sustin ca au primit 50 euro in baza unei decizii din luna iulie, insa nu cunosc de ce au incasat doar atat. "Asa ne-a venit hotararea din iulie.
Am inteles ca atunci a aparut un articol prin care nu ni se mai aloca o suta de euro. Pana la 1 iulie ni s-au alocat cei 50 de euro. Stiu ca sunt scoli unde s-a dat deja suta de euro, insa nu cunosc mai multe detalii. Cine a judecat aceste aspecte a avut o alta idee", a spus Ana Cojocariu, liderul de sindicat al cadrelor didactice de la Scoala nr.13. Pe de alta parte, cei de la sindicatul care ar trebui sa protejeze drepturile dascalilor de la Scoala nr. 13 se fac ca ploua.
Violeta Amariei, liderul Sindicatului "Gh. Asachi" din invatamantul preuniversitar sustine sec ca nu cunoaste problema. "Nu stiu despre ce este vorba, eu am fost plecata o perioada si nu m-a anuntat nimeni nimic. Din cate scoli am, mi s-a spus ca s-au dat o suta de euro. Chiar si eu am primit cei o suta de euro", a spus Violeta Amariei.
O institutie de invatamant din municipiul Iasi este tratata aparte fata de celelalte unitati scolare.
Cadrele didactice de la Scoala nr.13 din municipiul Iasi nu si-au primit decat jumatate din suma de care ar t