Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MESAJUL Regelui Mihai I de Crăciun: Tuturor, copii, părinţi şi bunici, le doresc sărbători fericite şi MOTIVE DE MANDRIE

Publicat in Revista22, miercuri 25 decembrie 2013 ·

Regele Mihai I spune, în mesajul său de Crăciun, că le doreşte sărbători fericite, pace sufletească şi motive de mândrie tuturor, copii, părinţi şi bunici, celor din ţară şi din Basarabia, celor ce petrec sărbătorile în alte ţări, precum şi celor care se află în misiuni ce fac cinste României, informeaza Mediafax. Familia Regală a României a făcut public, miercuri, mesajul Regelui Mihai I de Crăciun 2013. Vă prezentăm integral mesajul Regelui Mihai I: "Români, Anul care se încheie a fost un timp al realizărilor, în ciuda urmelor crizei economice. Tânăra generaţie dovedeşte vigoare şi talent, iar o bună parte a românilor învaţă sau lucrează, cu cinste şi pricepere, în ţări ale lumii. Sectorul privat, ca şi întreaga societate civilă, se consolidează şi se dezvoltă, pe an ce trece. Ţara noastră se îndreaptă cu încredere către valorile democratice şi ale libertăţii. Din păcate, societatea românească profundă are uneori mai multă deschidere şi înţelegere pentru aceste valori decât reprezentanţii ei. Familia noastră a avut însemnate sărbători în 2013. Pe 10 iunie, Regina şi cu mine am împlinit 65 de ani de căsătorie. Amândoi am dori ca exemplul nostru de viaţă împreună să inspire pe contemporani, arătând importanţa familiei în timpurile de astăzi. În septembrie, Regina a împlinit frumoasa vârstă de 90 de ani, sărbătorită de întreaga societate românească. Afecţiunea şi încrederea pe care voi toţi ni le arătaţi, în fiecare zi, sunt o binecuvântare pentru noi. Deşi anii trec, şi nu putem răspunde tuturor invitaţiilor venite din colţurile ţării, Regina şi cu mine simţim, clipă de clipă, ataşamentul vostru faţă de Coroană. Familia Regală a fost prezentă în ţări europene şi pe meridianele lumii, pentru a reprezenta interesele fundamentale ale Naţiunii. După vizita mea la Vatican, în februarie, Principesa Moştenitoare şi Principele Radu m-au reprezentat la Chişinău, Bălţi, Soroca

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°