Anul care se încheie a fost dominat de scăderi ale dobânzilor de la toate instituțiile pieței, însă efectele pozitive se lasă așteptate în zona creditării populației sau companiilor
Tendința de scădere a dobânzilor bancare era vizibilă de la începutul anului. Nu se aștepta însă nimeni ca dobânzile percepute pentru creditele în lei să le egaleze pe cele în euro până la sfârșitul anului. Din păcate, nici așa nu s-a reușit stoparea scăderii împrumuturilor. În această privinţă, nici perspectivele pentru anul următor nu sunt prea optimiste.
Cât priveşte randamentele instrumentelor de economisire, se poate spune că ne-am întors la normal: cine vrea ca banii puși deoparte să aducă profit trebuie să se îndrepte către fonduri mutuale sau bursa de valori, depozitele bancare având randamente negative. Desigur, nu este „normal“ ca suma pe care o iei înapoi dintr-un depozit bancar să fie mai mică decât suma depusă inițial, însă situația este prezentă în toate statele dezvoltate. Dar este logic ca banii puși să lucreze la ceva (fonduri mutuale, acțiuni etc.) să producă mai mult decât cei care stau, teoretic, degeaba la bancă.
Leul se ține tare în fața euro
Cursul de schimb, unul dintre cele mai urmărite elemente din piețele financiare, a fost stabil anul acesta. În prima zi a anului, euro era cotat la 4,4153 lei, iar pe 19 decembrie a ajuns la 4,4806 lei. Adică o apreciere a monedei europene față de leu de doar 1,4%. O veste bună pentru cei care au credite în euro și care nu s-au văzut nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru rata lunară.
Totuși, cursul a avut și căderi mai mari de-a lungul anului, maximul atins fiind de 4,5535 lei, la începutul lui iunie. Deprecierea, bruscă la acel moment, a fost pusă pe seama ieșirilor investitorilor străini, prin vânzarea masivă a titlurilor de stat deținute. Scăderea nu a f