Degetele butucănoase rup codrul de pâine cu poftă. Lângă o caserolă de fasole uscată cu un cârnaţ lucios în razele soarelui. Bărbatul cu barbă sură şi aspră ca o perie de alungat rugina nu-şi ridică deloc capul. Înghite dumicat, după dumicat. E Crăciunul şi mâncarea caldă este cel mai mare cadou. A primit-o de la membrii Lions Club care-s prezenţi, ca-n fiecare an, în Piaţa 700. Nea Sebastian priveşte din când în când averea înşiruită pe betonul rece al mesei din piaţă – o pereche de mânuşi negre, o bucată de pâine, fasolea, jumătate de castravete muşcat şi un rest de ţigară. Stinsă “ca să mai am şi după câteva fumuri”. Trăieşte în propria-i lume în care imponderabilitatea, Schumacher, prinţesa Olandei şi faima mondială se amestecă într-un fel înţeles numai de el. Doar bucata de cozonac îl readuce în lumea reală. Zâmbeşte şi o pune cu grijă-n buzunar.

Puţin mai încolo, Vasile din Maramureş, după cum se recomandă, are planuri mari pentru zilele care vor urma. Să plece acasă. Are 52 de ani şi o concluzie – “nu e bine. Am muncit la o firmă de construcţii de la Ghiroda. Am luat ţeapă după ţeapă”. Mâinile-i chinuite forează direct în mijlocul iahniei de fasole ca să prindă bonusul – un cârnaţ mare cât o zi de post. Din când, în când, se freacă peste faţă cu dosul palmei de parcă ar vrea să se asigure că nu visează. Câţiva homleşi cu experienţă analizează situaţia “nu ştiu de ce, dar anul acesta-s mai puţini cei veniţi la mâncare”. Aşa că de mâncare se bucură şi câţiva credincioşi ieşiţi de la biserică şi voluntarii. În timp ce marmidele goale stau aliniate, agitaţia prânzului este acoperită de strigătele entuziaste a doi pici care au umplut prima farfurie cu mâncare din viața lor “Crăciun fericit!”.

Degetele butucănoase rup codrul de pâine cu poftă. Lângă o caserolă de fasole uscată cu un cârnaţ lucios în razele soarelui. Bărbatul cu barbă sură şi asp