Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Pompierii clujeni, la datorie şi de Crăciun

Publicat in Citynews, miercuri 25 decembrie 2013 ·

Pentru ei viaţa oamenilor este mai presus de orice. Indiferent că este frig, că plouă sau că ninge, fie că sunt zile de sărbătoare sau nu, ei sunt la datorie. Pompierii se numără şi printre cei pe care datoria îi obligă să îşi petreacă Crăciunul departe de cei dragi. Şi asta pentru ca noi toţi, ceilalţi, să ne petrecem sărbătorile în linişte.

Chiar dacă pompierii sunt la datorie, în unitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj se simte puţin şi spiritul Crăciunului.

"Pentru noi e atmosfera obişnuită din oricare zi de sărbătoare. Avem şi noi prăjituri de acasă şi multe poveşti. Dar nu e nimic deosebit. În rest, aşteptăm să treacă cu bine sărbătorile, fără evenimente", spune plutonier major Ioan Ştefan Aştilean, de la Inspectopratul pentru Situaţii de Urgenţă "Avram Iancu" Cluj.

Chiar dacă este Crăciunul, pompierii pun viaţa oamenilor mai presus de orice.

"Oamenii au nevoie de noi întotdeauna, chiar dacă este sărbătoare, chiar dacă este zi normală. Noi suntem solicitai şi trebuie să răspundem. Eu lucrez aici de nouă ani. Cred că am prins la muncă aproape toate sărbătorile. Intervenţiile au fost foarte multe, nu mai ţin minte numărul, dar una m-a marcat. A fost o intervenţie foarte dificilă când a ars un club în Cluj. Acolo şi vieţile noastre au fost puse în pericol", spune plutonier major Marius Crişan, de la ISU Cluj.

La datorie. Asta este deviza pompierilor. "De obicei, în perioada aceasta predomină incendiile şi accidentele rutiere. Incendiile pentru că la noi e tradiţionala tăiere a porcului şi oamenii folosesc foarte mult afumătorile care nu sunt plasate cel mai corect. De aemenea, de multe ori se folosesc tot felul de surse de încălzit improvizate şi apoi mai sunt şi accidentele rutiere", spune şi plutonierul major Cornel Szilagi.

În întreaga ţară, peste 11.000 de angajaţi din cadrul structurilor pentru situaţii de urgen

Articolul in Citynews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul român Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru Cel mai bun actor în filmul „A Different Man”. „Acest premiu este și pentru mama mea”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan, actorul de origine română, a câştigat duminică seară, în cadrul celei de a 82-a ediţii a Globurilor de Aur, premiul pentru cel mai bun actor într-un film de comedie/musical.

6 ianuarie 2025, Boboteaza. Tradiții și obiceiuri în Romania

HotNews acum 53 minute
„Cine se aruncă în apă, în ziua de Bobotează, se vindecă de orice boală. Din ziua de Bobotează, șase săptămâni toate apele sunt curate și sfinte”. Puține zile din an au așa de multe semnificații și sunt însoțite de nenumărate credințe și superstiții

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum 18 minute
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 14 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 12 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 5 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 9 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 9 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°