Moşul a ajuns mai repede în acest an la Denisa. Ori că a fost ea tare cuminte, ori că bătrânul de la Polul Nord a simţit nevoia să-i audă vocea de înger cu care colindă încă de când avea şase ani.
La 22 de ani, Crăciuniţa BIHOREANULUI este deja "veterană" în corul Fiat Lux, alături de care a cântat în ţară şi în străinătate. În această toamnă marele public a descoperit-o în show-ul "Vocea României", unde antrenorii, artişti cu experienţă, i-au lăudat calităţile şi tehnica vocală. Chiar dacă n-a ajuns în semifinale, optimistă şi exuberantă cum o ştiu toţi prietenii, orădeanca e decisă să-şi continue cariera solo, sperând că-i va fermeca şi pe alţii cu glasul său...
Fetiţa cu colindul
Ca orice fetiţă, Denisa fredona cântecele pe la serbări şi chiar în sala de clasă. Doar că, dintre toate vocile, cea a micuţei cu ochi veseli ieşea întotdeauna în evidenţă. "Am descoperit-o la o serbare în clasa I şi mi-am dat seama că are un timbru special, pe care nu l-am mai întâlnit la alţi elevi", spune Antonia Nica, profesoară la Liceul Greco-Catolic şi dirijoare a corului Fiat Lux.
Atracţia Denisei pentru muzică nu e întâmplătoare. Mama ei, Liliana, a studiat chitară clasică, iar în liceu a făcut parte chiar dintr-o formaţie. Cum era "trendul" prin anii 90, părinţii şi-au înscris singurul copil la festivaluri dedicate, precum "Mamaia copiilor" şi "Ursuleţul de aur", dar rezultatul n-a încântat-o. "Concursurile acestea sunt mâncătoare de bani şi aducătoare de nimic. Pentru ultimul festival la care am participat, ai mei au cheltuit 50 de milioane pe deplasări, costume, repetiţii, cursuri...", povesteşte interpreta, care a şi renunţat atunci la astfel de competiţii.
Să fie... muzică!
De muzică, însă, n-a putut şi n-a vrut să se lase! Pe la 13 ani a început cursuri de canto la Şcoala Populară de Artă, iar la 14 ani a devenit unul dintre membrii fonda