"12/24 aprilie 1847 a fost o zi ingrozitoare pentru Bucuresti: caci atunci a izbucnit inspaimantatorul incendiu din pricina caruia 36.000 de oameni au ramas fara acoperis.
Aceasta zi era dupa calendarul ortodox chiar prima zi de Paste, la care erau trase multe focuri de arma de bucurie, dupa obiceiul tinut pana acum in oras. Un baiat de unsprezece ani l-a tras pe al sau cu un pistol si glontul orb a aprins acoperisul de sindrila putreda al unui grajd."
In acest fel descrie Rudolf Neumeister, pastorul comunitatii evanghelice din capitala, cel mai teribil incendiu care a devastat vreodata Bucurestiul.
Anton Pann cu groaza isi amintea cum "case, pravalii, hanuri si biserici ardeau intr-un vacarm asurzitor. Pe ulite, oamenii alergau inspaimantati, rasunau comenzile militare si vaietele deznadajduitilor".
Iorga spunea ca nici "presenta vitejeasca (...) zi si noapte" a domnului tarii, Gheorghe Bibescu "nu putu sa inlature desastrul: arsera peste 2.000 de case, tocmai in partile cu pravaliile. Baratia peri in flacari. Cladirile manastirii Sf. Gheorghe si ale Sf. Gheorghe Vechiu fura pustiite, ca si biserica Batistei".
Cu o "iuteala pe care numai bunul Dumnezeu cu a sa atotputernicie ar fi putut sa o opreasca" flacarile isi croiau drum de-a lungul ulitelor mistuind totul in calea lor.
Vestitorul Romanesc scria despre acest eveniment ca: "Eri la un ceas dupa amiaza, pe cand toata lumea se afla veselindu-se (...), pustiitorul element al focului, sprijinit de o suflare furtunoasa a Austrului, a prefacut in putine ceasuri, in ruine infioratoare, o parte din cele mai frumoase, mai populate si mai bogate (cartiere) ale capitalei. A jefuit multe fiinte si a dat in prada nenorocirei si a lipsei celei mai grozave un numar insemnat de familii, lasandu-le goale si subt acoperamantul cerului.
Focul a inc
