Anul 2013 a fost un an „al realizărilor, în ciuda urmelor crizei economice”, iar „ţara noastră se îndreaptă cu încredere către valorile democratice şi ale libertăţii”, se arată în mesajul de Crăciun al regelui Mihai.
Redăm integral mesajul de Crăciun al Regelui Mihai
„Români,
Anul care se încheie a fost un timp al realizărilor, în ciuda urmelor crizei economice. Tânăra generaţie dovedeşte vigoare şi talent, iar o bună parte a românilor învaţă sau lucrează, cu cinste şi pricepere, în ţări ale lumii. Sectorul privat, ca şi întreaga societate civilă, se consolidează şi se dezvoltă, pe an ce trece.
Ţara noastră se îndreaptă cu încredere către valorile democratice şi ale libertăţii. Din păcate, societatea românească profundă are uneori mai multă deschidere şi înţelegere pentru aceste valori decât reprezentanţii ei.
Familia noastră a avut însemnate sărbători în 2013. Pe 10 iunie, Regina şi cu mine am împlinit 65 de ani de căsătorie. Amândoi am dori ca exemplul nostru de viaţă împreună să inspire pe contemporani, arătând importanţa familiei în timpurile de astăzi. În septembrie, Regina a împlinit frumoasa vârstă de 90 de ani, sărbătorită de întreaga societate românească.
Afecţiunea şi încrederea pe care voi toţi ni le arătaţi, în fiecare zi, sunt o binecuvântare pentru noi. Deşi anii trec, şi nu putem răspunde tuturor invitaţiilor venite din colţurile ţării, Regina şi cu mine simţim, clipă de clipă, ataşamentul vostru faţă de Coroană.
Familia Regală a fost prezentă în ţări europene şi pe meridianele lumii, pentru a reprezenta interesele fundamentale ale Naţiunii. După vizita mea la Vatican, în februarie, Principesa Moştenitoare şi Principele Radu m-au reprezentat la Chişinău, Bălţi, Soroca şi Orhei, precum şi în alte localităţi de dincolo de Prut, făcând legătura istorică a acestor ţinut