Eurparlamentarul Elena Băsescu a postat pe Facebook o imagine cu nepoata preşedintelui Traian Băsescu în faţa primului ei brad de Crăciun şi un mesaj pentru români cu ocazia Sărbătorilor.
"Avem un Crăciun însorit şi sper să aveţi parte cu toţii de soare şi în suflet, şi în case! Vă doresc să vă bucuraţi în aceste zile de cei pe care îi iubiţi, de lucrurile simple, dar atât de frumoase şi să vă încărcaţi cu energie pentru anul ce va veni. Sărbători fericite!”, a transmis Elena Băsescu.
Poza cu Sofia Anais a venit împreună cu acest mesaj. Preşedintele Traian Băsescu îşi face Crăciunul la Predeal, acolo unde ne-a obişnuit din anii trecuţi.
Imaginea postată de Elena Băsescu a strâns deja 600 de like-uri şi peste 60 de comentarii de la fanii acesteia.
Elena Băsescu a devenit mamă pe 1 septembrie. Sofia a fost creştinată la aceeaşi biserică unde s-au căsătorit şi părinţii ei, Sfântul Spiridon cel Nou, iar printre naşii acesteia s-au numărat şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.
Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu s-au căsătorit, în 1 septembrie 2012, la câteva zile după revenirea la Palatul Cotroceni a preşedintelui Traian Băsescu, care a fost suspendat două luni în vara anului trecut.