Actrița Tamara Buciuceanu-Botez a primit premiul “Aristiţa Romanescu”, acordat de Academia Română. “Oamenii ar trebui să trăiască de parcă ar fi nemuritori,” a declarat doamna comediei româneşti. Şi-a dedicat viaţa carierei, iar asta i-a adus nemurirea în istoria teatrului românesc.
Aproape 60 de ani pe scena teatrului românesc. O carieră impresionantă, în care a întruchipat personaje precum coana Chiriţa sau Isoscel, din Liceenii. Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez a făcut istorie în teatru şi cinematografie şi pentru asta a primit premiul “Aristizza Romanescu”, oferit de către Academia Română.
La evenimentul ce a avut loc în Aula Academiei Române, doamna comediei româneşti a declarat că oamenii trebuie să trăiască de parcă ar fi nemuritori. Actriţa s-a arătat mândră că este româncă şi a mulţumit colaboratorilor săi şi familiei pentru sprijinul pe care i l-au acordat de-a lungul timpului.
Între cei 58 de ani petrecuţi pe scena teatrului se strecoară şi 50 de ani de televiziune şi 25 în care a avut propriul cuplet, în fiecare an de Revelion. A primit numeroase premii, însă mereu a spus că cel mai important este dragostea publicului. Pentru el a călătorit 11 ani peste hotare, în 40 de oraşe de pe cele cinci continente.
În cadrul ceremoniei de la Academia Română au fost premiate personalităţi din toate domeniile de activitate, ştiinţifice, sociale şi artistice, scrie b1.ro.
Actrița Tamara Buciuceanu-Botez a primit premiul “Aristiţa Romanescu”, acordat de Academia Română. “Oamenii ar trebui să trăiască de parcă ar fi nemuritori,” a declarat doamna comediei româneşti. Şi-a dedicat viaţa carierei, iar asta i-a adus nemurirea în istoria teatrului românesc.
Aproape 60 de ani pe scena teatrului românesc. O carieră impresionantă, în care a întruchipat personaje precum coana Chiriţa sau Isoscel, din Liceenii. Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez a fă