Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Europeană a aprobat realocarea a 240 milioane de euro către Programul Operaţional Regional

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 25 decembrie 2013 ·

Comisia Europeană a aprobat realocarea a 240 milioane de euro către Programul Operaţional Regional. Suma menţionată este realocată de la Programul Operaţional Sectorial Transport (POS Transport) şi de la Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu). De la POS Transport au fost realocate către POR fonduri în valoare de 140 milioane de euro, iar de la POS Mediu fonduri în valoare de 100 milioane de euro.   “Decizia Comisiei Europene va avea un impact important asupra dezvoltării comunităţilor locale. Aşa cum am promis, aceşti bani vor fi folosiţi pentru a finanţa şcoli, spitale şi drumuri judeţene. Pentru şcoli şi spitale este alocată o sumă de 173 milioane de euro, iar pentru drumuri judeţene o sumă de 67 milioane de euro. Realocarea fondurilor către aceste domenii prioritare ale României va duce la creşterea nivelului de trai al românilor”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen  Teodorovici.   Serviciile Comisiei Europene au anunţat decizia de aprobare a realocării propuse de Ministerul Fondurilor Europene în cadrul întâlnirii anuale cu Autorităţile de Management ale Programelor Operaţionale prin care România atrage fondurile structurale şi de coeziune alocate pentru perioada de programare 2007-2013.   Programul Operaţional Regional, către care a fost redistribuită suma de 240 milioane de euro, este cel mai performant program. Prin intermediul acestui program, România a atras până la data de 17 decembrie a.c. peste 1,64 miliarde de euro. În acelaşi timp, sumele solicitate Comisiei prin intermediul POR pentru a fi rambursate României, se ridicau la aproximativ 1,75 miliarde de euro. Astfel, rata de absorbţie curentă aferentă POR era de aproximativ 47%. Tot la data de 17 decembrie a.c., rata de absorbţie curentă a fondurilor structurale şi de coeziune era de peste 28%.   Ministerul Fondurilor Europene precizează că realocarea fondurilor nu afectează impl

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 56 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 23 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 55 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°