„Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul are mai multe semnificații duhovnicești profunde. În primul rând, ea ne arată iubirea nesfârșită, smerită și milostivă a lui Dumnezeu față de lume, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. În al doilea rând, această sărbătoare este o sărbătoare a păcii, a bucuriei și a bunei înțelegeri între oameni. Așa au cântat îngerii la Betleem: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Cu prilejul acestei sărbători, noi arătăm bucuria și recunoștința noastră prin multe daruri. De aceea, sărbătoarea Nașterii Domnului sau sărbătoarea Crăciunului este și sărbătoarea darurilor. La darul lui Dumnezeu pentru noi arătat în Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, Care a venit să se nască, să crească și să ne mântuiască, noi răspundem cu daruri față de cei dragi, dar și cu daruri față de cei săraci, singuri, bolnavi, deznădăjduiți sau îndoliați, daruri care aduc bucurie acolo unde este întristare, speranță unde este deznădejde și comuniune acolo unde este însingurare. În mod deosebit, ne adresăm tuturor românilor care se află în jurul granițelor României, dar și în diaspora română și le dorim ani mulți și binecuvântați, păstrând legătura cu poporul român prin credință și prin toate valorile spirituale și culturale comune, mai ales prin frumoasele colinde românești. Tuturor le dorim ca îndepărtarea de casă să nu fie o îndepărtare duhovnicească, ci să fie un prilej de a întări și mai mult comuniunea românească. Cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, cu prilejul Anului Nou și cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului vă dorim tuturor sănătate și mântuire, pace și bucurie întru mulți și binecuvântați ani!”, a transmis Preafericitul Părinte Daniel, potrivit