Chiar si la maturitate, multe persoane abia asteapta Sarbatorile pentru a petrece timp alaturi de familiile lor. Din pacate pentru surorile Gabor, Rita Muresan sau Daniela Gyorfi, anul acesta va fi cel mai sumbru Craciun.
Ca nicioadata, anul asta, Rita Muresan, Daniela Gyorfi si surorile Gabor sunt lovite de aceeasi suferinta. Din pacate pentru ele nu vor putea fi alaturi de fiintele cele mai dragi, mamele lor, dat fiind faptul ca cele care le-au dat viata au plecat prea devreme in lumea celor drepti.
De curand, Rita Muresan a trait cea mai groznica zi din viata ei. Creatoarea de moda a aflat de moartea mamei sale chiar in timpul petrecerii organizate de ziua ei de nastere. Daca la momentul respectiv a avut taria de caracter sa continue evenimentul, in momentul in care a condus-o pe ultimul drum, a fost sfasiata de durere.Cel mai probabil, durerea sufleteasca se va accenta si in aceste zile.
Chiar daca duc o viata fara probleme, cel putin din punct de vedere financiar, surorile Ramona si Monica Gabor nu-si revin dupa pierderea mamei lor, Veronica Bulai. Cele doua au aflat tragica veste prin intermediul telefonului mobil si au venit de graba in tara pentru a-si inmormanta mama. Imediat dupa funerarii cele doua au postat mesaje emotionante pe siteurile de socializare si au facut un fel de altar cu pozele Veronicai. Din pacate, cele doua vor avea parte cel mai trist Craciun .
Desi nu se poate pune problema unei comparatii, se poate totusi spune ca durerea Danielei Gyorfi este de neegalat. Dat fiind faptul ca artista si mama ei au fost de nedespartit, mai degraba surori decat mama si fiica, faptul ca anul acesta va fi primul Craciun fara Anica, ii rupe inima Danielei. Mama cantaretei a incetat din viata dupa o lunga lupta cu cancerul de plamani.
Denisa Macovei
Citeste despre: craciun fara parinti , rita muresan , monica