Românii au făcut eforturi uriaşe pentru a sărbători cum se cuvine Crăciunul în perioada comunistă. În ultimii ani ai dictaturii ceauşiste, miracolul de Crăciun era tocmai găsirea unui brad de cumpărat în piaţă.

Ieşenii de vârsta a doua îşi amintesc cu melancolie amară de ultimele ierni din comunism, când lipsurile de tot felul se acutizaseră până la un nivel fără precedent.

Din acest motiv, sărbătorirea Crăciunului în condiţii normale devenise o minune în sine la îndeplinirea căreia trebuia să ia parte toată familia, cu mic, cu mare.

"Ţin minte că într-un an, în '88 sau în '89, n-au mai reuşit părinţii mei să cumpere brad. Nu mai funcţionau nici pilele, ajungeau doar câţiva prin pieţe şi se vindeau aproape instantaneu. Toată familia se resemnase că o să facem Crăciunul fără brad. În Ajun, m-au trimis pe mine în oraş să cumpăr pom, dar cred că ori voiau să-mi facă o farsă ori voiau să mă convingă că nu se poate. Aveam 11 sau 12 ani pe atunci şi am mers pe jos vreo 10 kilometri până în Piaţa Chirilă din Tătăraşi. Mai rămăsese doar o grămadă mare de crengi prin care am început să scotocesc. Am găsit un brad cam de un metru înălţime, destul de jerpelit. L-am dus acasă şi l-am împodobit şi cred c-a fost cel mai frumos brad pe care l-am avut vreodată", povesteşte Petru, un ieşean în vârstă de 37 de ani.

Instalaţia de iluminat şi decoraţiunile pentru brad erau un alt lux pentru românii care doreau să sărbătorească Crăciunul în rând cu lumea. Pe principiul cărnii sau al laptelui, "se băgau" în magazine foarte rar. "Era o chestie de noroc să primeşti pontul, să mergi la magazin şi să mai şi găseşti globuri, instalaţie de iluminat sau bomboane pentru pom. Practic, întindeam aceeaşi instalaţie de iluminat «preistorică» în fiecare iarnă. Avea becuri uriaşe, care se ardeau frecvent şi ne transformasem în electricieni de nevoie. Aveam pistol de lipit, flodo