Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, spune o vorba înţeleaptă din bătrâni care reflectă perfect gândirea politicianului român. Înghesuit bine de preşedintele Băsescu şi de “prietenul” Crin, Victor Ponta se încăpăţânează să ocupe prima poziţie în preferinţele românilor.
Toată isteria generală, lipsită de argumente palpabile, atât în cazul Legii amnistiei şi Codului Penal, cât şi cea care a gravitat în jurul bugetului poate fi încadrată la Cooperativa Munca în Zadar. Ţinta atacurilor, primul ministru, nu numai că este liderul politicienilor la capitolul încredere, dar românii îl văd şi la Cotroceni. Ultimul barometru de opinie legat de alegerile prezidenţiale, realizat de CSCI, îl reconfirmă pe Victor Ponta în pole-position. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru preşedinţie, 32% din respondenţi ar da votul primului ministru. Ipotetic vorbind, în cazul unor alegeri desfăşurate într-un singur tur de scrutin, Victor Ponta ar câştiga detaşat. Pe locul doi, la o distanţă apreciabilă, se află Crin Antonescu cu 24%, urmat de Mihai Răzvan Ungureanu 21% din voturi, Cătălin Predoiu 8% şi Dan Diaconescu 6%. În mod evident şeful Guvernului şi-a consolidat poziţia pe partea stângă a eşichierului politic fiind singurul lider care contează. În ceea ce priveşte dreapta, surprinde declinul necontrolabil al liderului PNL, rămas fără nucleul dur al USL-ului care a emigrat în masă spre PSD, implicit Victor Ponta, dar părăsit şi de o parte a aşa-numitului bazin de nehotărâţi din zona de dreapta pe care a vânat-o obsesiv însă fără succes. Aceasta optează temporar spre MRU, în aşteptarea unui semnal “mai bun” de la Traian Băsescu. Aşadar, scorul bun obţinut de MRU poate fi interpretat doar ca o victorie de etapă, datorată absenţei omului care va primi blagoslovenia lui Băsescu. Cătălin Predoiu joacă mai degrabă în rolul vagonului poştă decât al locomot