Cinematograful Patria din Craiova va fi închis pe 1 şi 2 ianuarie, anunţă reprezentanţii instituţiei, urmând ca de pe data de 3 ianuarie să se revină la programul normal.
Totodată, începând de vineri, 27 decembrie, şi până pe 31 decembrie, Cinema Patria Craiova are în program trei producţii care vor rula zilnic, după programul normal. Este vorba despre "Parada" (ora 14.00), "Bucătăreasa preşedintelui" (ora 16.30) şi "Burlaci întârziaţi" (orele 19.00 şi 21.00).