Pe lângă cele mai importante 30 de evenimente ale anului, celălalt clasament pe care Treizecizero îl face în mod tradițional la sfârșit de an este cel al celor mai frumoase meciuri în viziunea noastră. Să vedem ce ne-a atras atenția anul acesta.
Locul 3. Djokovic – Nadal, semifinala Roland Garros: 6-4, 3-6, 6-1, 6-7 (3), 9-7
A fos dur, mai dur, cel mai dur. Cum să joci aproape cinci ore pe zgură, împotriva lui Nadal? Şi apoi, mai este şi cealaltă întrebare: Cum să joci aproape cinci ore pe zgură, împotriva lui Djokovic? Se poate, iar mezanplasul îl ştim cu toţii - este Roland Garros-ul, doamnelor şi domnilor, singurul turneu din an care te poate deshidrata şi deşela doar privindu-l.
Evident, cu 9-7 în decisiv, la aproape 30 de grade, este o idee neinspirată să povestim aici meciul în sine. Avantaj, egalitate, break point, set, etc.
Nu e nicio problemă, efortul şi rezistenţa fac parte din sport şi îi dau frumuseţe. S-a stabilit asta demult. Aşa că, în timp ce instinctul îmi spune că semifinala asta nu merită neapărat să se regăsească aici, mintea ştie ea mai bine şi porunceşte degetelor să-i dea înainte cu tastatul. Ca pe orice îndrăgostit de tenis care are uneori tendinţa să-i agaseze pe cei din jur, prietenii mă mai întreabă dacă, atunci când oi avea copii, îi voi da la tenis. O vreme, obişnuiam să răspund „sigur, de ce nu?”. Meciurile pe zgură dintre Rafa şi Novak m-au făcut să îmi modific răspunsul un pic: „Sigur, de ce nu, daca nu sunt cuminţi".
Citește clasamentul complet pe Treizecizero.ro
Pe lângă cele mai importante 30 de evenimente ale anului, celălalt clasament pe care Treizecizero îl face în mod tradițional la sfârșit de an este cel al celor mai frumoase meciuri în viziunea noastră. Să vedem ce ne-a atras atenția anul acesta.
Locul 3. Djokovic – Nadal, semifinala Roland Garros: 6-4, 3-6, 6-1, 6-7 (3), 9-7 @N_