Agenția de evaluare financiară Standard and Poor's a revizuit joi perspectiva pentru ratingul suveran 'B minus' atribuit Ucrainei, de la 'negativă' la 'stabilă', motivânduși decizia prin reducerea provocărilor externe și a celor legate de finanțarea externă datorită recentului ajutor financiar oferit de Moscova, transmite Reuters.
Îmbunătățirea perspectivei înseamnă că acum este mai puțin probabil ca Standard and Poor's să retrogradeze din nou ratingul de țară al Ucrainei, care se află deja în zona 'junk', cea a investițiilor speculative.
'Perspectiva stabilă reflect punctul nostru de vedere potrivit căruia finanțarea directă în valoare de 15 miliarde de dolari, anunțată de Rusia, ar trebui să acopere necesitățile de finanțare externă ale Ucrainei în următoarele 12 luni', se arată într-un comunicat al Standard and Poor's.
Săptămâna trecută, președintele Rusiei,Vladimir Putin, a avut o întâlnire cu omologul său ucrainean, Viktor Yanukovych , la sfârșitul căreia Putin a anunțat că Moscova a decis să cumpere obligațiuni guvernamentale urcainene în valoare de 15 miliarde de dolari și de asemenea să reducă cu o treime prețul gazelor naturale livrate Ucrainei.
Potrivit estimărilor Standard and Poor's, o injecție de lichidități în valoare de 15 miliarde de dolari, aproximativ 8% din Produsul Intern Brut al Ucrainei prognozat penru 2014, reduce riscul unei devalorizării a monedei ucrainene. Cu toate acestea agenția de evaluare avertizează că ajutorul Rusiei depinde de menținerea unor relații diplomatice bune între cele două state. În plus, Standard and Poor's crede că ajutorul oferit de Rusia înseamnă că Ucraina nu se va angaja să demareze reforme economice ample cerute de Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană, scrie Agerpres in pagina electronica.