Unii au spus că, la Revoluţia din 1989, românii nu au dorit, de fapt, schimbarea sistemului comunist, ci doar a lui Nicolae Ceauşescu. Alţii au spus însă că mesajul general al Revoluţiei a fost anticomunist şi prodemocratic, procapitalist.

Cel mai auzit cuvânt, în zilele lui decembrie 1989, a fost ”Libertate”. Ce însemna libertatea pentru unul sau pentru altul, ce era libertatea pentru toţi, aceasta a rămas însă o problemă, de vreme ce ne gândim la ea şi astăzi.

Este evident că întoarcerea la comunism, dar fără Ceauşescu, nu putea fi o soluţie care să încorporeze libertatea în cadrul sistemului social. Ea nici nu a funcţionat, în fapt, ca soluţie, ci mai curând ca mijloc de evadare al celor care nu s-au putut adapta la dezolantul univers postcomunist.

Pe de altă parte, nu ştim dacă, pentru cei mai mulţi români, libertatea a însemnat stat de drept şi economie de piaţă, adică ceea ce, cu vrerea sau fără vrerea tuturor, a reprezentat modelul politico-economic adoptat de România după căderea comunismului. Acest model sau măcar felul în care a evoluat el istoric, ca urmare a aplicării politicilor neoliberale, este astăzi contestat. Privatizarea accelerată şi cu orice preţ, dereglemenarea pieţelor, încurajarea investiţiei capitalului străin în dauna celui local: iată câteva politici importante asupra cărora, până ieri, exista un consens şi care astăzi trezesc nu doar cele mai dure critici, ci chiar manifestaţii în stradă. Că aceste politici au condus la dislocarea capitalului românesc, fie el şi de stat, precum şi a populaţiei, care a fost sărăcită rapid, că ele au reprezentat noi experimente sociale, după acelea ale comunismului, şi că românii nu s-au ales, din toată afacerea, cu aproape nimic, rămâne de discutat. Oricum ar fi, începem să ne îndoim de faptul că, în 1989, libertatea a însemnat adoptarea modelului social definit prin capitalism şi economie