Cu prilejul sărbătorilor, mesele îmbelşugate ne tentează să gustăm din toate bunătăţile culinare tradiţionale. Din păcate, de la puţin e cale scurtă până la exces şi, deseori, apare „marea dramă abdominală“, adică pancreatita acută.
Pancreatita acută este una dintre bolile care se declanşează în special din cauza meselor copioase, stropite cu alcool, pe care le consumăm din belşug în perioada sărbătorilor de iarnă.
Pentru că afectează unul dintre organele cu rol esenţial în funcţionarea corpului uman, respectiv pancreasul, boala poate determina chiar şi decesul, dacă nu este tratată precoce şi corect.
Care sunt factorii de risc
Mai ales în perioada sărbătorilor, tubul digestiv, în general, şi pancreasul, în special, sunt suprasolicitate de consumul exagerat de alimente bogate în grăsimi, prăjite sau afumate, la care se adaugă băuturile alcoolice.
Două cauze majore sunt implicate în apariţia pancreatitei acute:
Litiaza biliară. Persoanele care suferă de litiază biliară, deci care au pietre la fiere, sunt expuse riscului de a face pancreatită din cauza consumului de alimente grase precum smântâna, maioneza, sarmalele sau pomana porcului.
„Aceste alimente stimulează golirea veziculei biliare şi eliminarea pietrelor care vor bloca canalul de vărsare a bilei şi pancreasului în intestin. Astfel, se declanşează o cascadă de reacţii chimice în interiorul pancreasului care produce autodigestia glandei şi a ţesuturilor din jur. În plus, se produce o alterare a stării generale ca urmare a acestei intoxicaţii enzimatice“, explică conf. dr. Ion Daniel (foto), şeful Clinicii de Chirurgie III, Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.
Consumul de alcool. Declanşează apariţia bolii prin distrugerea glandelor pancreatice, ce determină eliberarea sucului digestiv în interiorul pancreasului.
„Posibilităţile cele mai bune de