Si in acest an, la mormantul sotilor Ceausescu s-au perindat sute de admiratori. Iar televiziunile s-au intrecut in a-l comemora pe dictator. Toti cei care l-au cunoscut, principalii colaboratori ai acestuia, s-au latit pe micile ecrane. Filmele avandu-l ca tema pe Ceausescu au facut din nou rating. De ce?
Daca revolutia ar fi fost dusa pana la capat atunci, in decembrie 1989, si nu ar fi fost intinsa ca o guma de mestecat pe parcursul a doua decenii, nu ar fi fost necesara lovitura de stat prin preluarea puterii de catre esalonul doi al Partidului Comunist Roman. Si nici nu si-ar mai fi avut rostul asasinarea sotilor Ceausescu, la capatul unui simulacru de proces. Un proces adevarat al acestora, care nu trebuia sa fie soldat cu vreo executie, s-ar fi transformat intr-un rechizitoriu real al comunismului.
Nicolae Ceausescu se vinde bine si ca o consecinta a capitalismului salbatic si de cumetrie. Privatizarile s-au executat cu brutalitate, cu o lipsa elementara de respect fata de efortul de decenii al populatiei si au creat o mini clasa de personje care s-au imbogatit, in general fara merite, si o mare masa de oameni saraci si lipsiti de speranta. Dezamagirea si disperarea acestora din urma, fenomen care continua sa afecteze si urmatoarea generatie, reprezinta a doua cauza a unei nostalgii aparent de neinteles.
Deznationalizarea si dezindustrializarea Romaniei, fenomene insotite de transformarea tarii intr-un furnizor de forta de munca ieftina pentru Occident si intr-o piata de materie prima la fel de ieftina, sunt procese care au avut drept efect o stare de umilinta a romanilor dusa atat de departe, incat adesea inseamna o pierdere de identitate. Nu exista nimic mai grav pentru o natiune decat lipsirea ei de obiective istorice, de puncte de reper care inseamna izbanzi si satisfactii si asaltarea ei, zi de zi, cu efectele esecului si ale lipsei de