Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputat rus, născut la Chişinău este acuzat că nu şi-a declarat un palat de 16 milioane de euro în Franţa

Publicat in Adevarul, joi 26 decembrie 2013 ·

Alekandr Babakov, deputat în Duma de Stat a Federaţiei Ruse şi reprezentant special al preşedintelui rus pentru relaţiile cu organizaţiile etnicilor ruşi de peste hotare este acuzat că a tăinuit că deţine mai multe active în Franţa, anunţă pe blogul său opozantul rus Aleksei Navalnîi.

Blogherul şi opozantul rus Aleksei Navalnii a descoperit că deputatul rus Aleksandr Babakov deţine mai multe proprietăţi în Franţa, pe care acesta nu le-a inclus în declaraţia pe venit.

Printre acestea numără un castel cu un domeniu de circa 11 hectare în Franţa, în localitatea Saint-Léger-en-Yvelines, la 37 kilometri de Paris, cumpărat în anul 2009 de soţia deputatului. Navalnii a estimat acest Chateau la o valoare de 15,7 milioane de euro, de zeci de ori mai mult decât veniturile declarate ale deputatului rus.

Potrivit datelor publicate de Navalnii familia Babakov mai deţine şi un apartament luxos în centrul Parisului, nu departe de Turnul Eiffel. Acesta la fel nu a fost inclus în declaraţia de venit.

În acelaşi timp potrivit declaraţiei pe venit de pe situl Dumei de Stat a Rusiei, Aleksandr Babakov este un om sărac, în comparaţie cu alţi aleşi. El deţine doar un apartament de 69 de metri pătraţi în Moscova şi a avut anul trecut un venit de două milioane de ruble (mai puţin de 50.000 de euro).

Palatul din Franţa, cumpărat în anul 2009 de familia deputatului rus Aleksandr Babakov

În acelaşi timp mai multe estimări făcute de reviste specializate din Rusia, arată că Aleksandr Babakov este milionar.

Babakov s-a născut la Chişinău şi este deja la al treilea mandat în Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului) din Federaţia Rusă.

Prosper om de afaceri, Babakov deţine mai multe întreprinderi energetice şi hoteluri în Ucraina. La Moscova, controlează Temp-bank şi cunoscutul club de fotbal ŢSKA. Averea sa a fost estimată în anul 2011

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 58 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan taie numărul de POLIȚIȘTI locali: Sunt orașe unde este depășită limita legală

Gandul acum 24 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Moarte suspectă a unui român într-o închisoare din Italia. Faptele pentru care fusese închis

HotNews acum 21 minute
Procuratura din Prato a anunţat vineri că nu exclude pista unei crime după ce un deţinut român în vârstă de 58 de ani a fost găsit mort în închisoarea La Dogaia din oraşul toscan, transmite ANSA, preluată de Agerpres. Deţinutul se afla în carceră, ţ

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°