Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul dinamovist Nicolae Badea produce jucători pe bandă rulantă

Publicat in Click, joi 26 decembrie 2013 ·

Nicolae Badea a renunţat în primăvară la acţiunile pe care le deţinea la roş-albi, nu mai deţine funcţii executive şi a dispărut din peisajul Ligii I. Totuşi, proiectul pus la cale cu antrenorul Ioan Sdrobiş nu a fost abandonat şi-n viitor, în campionatul autohton, ar putea apărea tineri „marca Badea".

Dinamo Oneşti s-a înfiinţat în toamna lui 2011, din 2012 e susţinută financiar de fostul conducător al celor din „Ştefan cel Mare", în timp ce autorităţiile locale i-au pus la dispoziţie centrul sportiv. O perioadă a fost baza de selecţie în zona Moldovei pentru roş-albi, dar plecarea lui Badea de la „câini" a însemnat şi ruperea contractului. Însă, academia nu s-a închis, ci s-a extins.

„Patronul Nicolae Badea şi cu mine am făcut proiectul acesta şi dacă noii şefi au renunţat atunci când el a plecat de la Dinamo, asta e, să fie sănătoşi. Noi ne vedem de treaba noastră în continuare", a explicat Sdrobiş.

Apoi, a continuat: "Avem condiţii foarte bune. Terenuri gazonate, vestiare, apă caldă, căldură, tot ce trebuie. Primăria ne-a pus la dispoziţie baza şi un hotel. Ne merge bine, uite, echipa de republicani A a terminat campionatul pe primul loc, 104 goluri marcate! Ia-m înscris în liga a 4-a,obiectivul fiind promovarea în liga a 3-a, în plus şi la republicani B suntem pe primul loc!".

«Dăm jucători şi la Real Madrid»

Acum, după ce dinamoviştii au reziliat acordul, avantajul e că fotbaliştii pot ajunge la orice club. "Dăm jucători oriunde... şi dinamoviştilor, dar dacă vin ei, nu mai mergem noi acolo. Nu mai au prioritate, au renunţat! Au nevoie de un jucător, vin şi-i le dăm cu plăcere, dar e valabil pentru orice echipă... Dinamo, Steaua, CFR, oricare din România şi nu numai. Dăm şi la Real Madrid dacă vor", a anunţat Sdrobiş.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 31 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Consolidarea seismică a clădirilor din Capitală, cea mai mare prioritate în București, potrivit ministrului Dezvoltării

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală.

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 57 minute
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°