Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipa naţională a eşuat din nou în calificarea la Cupa Mondială

Publicat in Puterea, joi 26 decembrie 2013 ·

Echipa naţională de fotbal a României nu a reuşit nici de data asta calificarea la Cupa Mondială, în urma meciurilor din play-off cu Grecia. Anul acesta echipa naţională a disputat 12 partide, dintre care opt oficiale şi patru amicale, obţinând cinci victorii, remizând de trei ori şi pierzând de patru ori, golaverajul fiind 22-19. Astfel că România aşteaptă ziua de 23 februarie pentru tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European din 2016.

România a debutat în 2013 cu o înfrângere drastică la 2 februarie în partida amicală cu Polonia, scor 1-4, disputată la Malaga, singura reuşită a "tricolorilor" fiind realziată de Gheorghe Grozav. Totuşi, în această partidă, Victor Piţurcă nu a avut la dispoziţie şi jucătorii care evoluează în campionatele din străinătate. După încă un amical cu Australia, câştigat cu 3-2 (goluri Tănase, Stancu şi Torje) la 6 februarie, România şi-a continuat parcursul în grupa D cu o "dublă de foc" cu Ungaria, la Budapesta, şi Olanda, la Amsterdam.

În continuare, România a întâlnit Ungaria, în deplasare, într-o partidă disputată fără spectatori după incidentele provocate de fanii maghiari la un amical cu Israelul. După o partidă mediocră, în care greşelile din apărare şi ratările exasperante, unele cu poarta goală, au excelat în jocul românilor, "tricolorii" au obţinut în prelungirile partidei o remiză nesperată, prin reuşita lui Alexandru Chipciu, după ce Ungaria a condus cu 1-0 şi 2-1. La patru zile distanţă, a urmat la Amsterdam cea mai drastică înfrângere din această campanie de calificare, un sec 4-0 administrat de Olanda unei trupe care nu îşi revenise din punct de vedere psihic şi fizic după meciul de la Budapesta, iar lucrurile începeau să se complice, mai ales că Turcia dădea semne de revenire în cursa calificării.

După încă două partide amicale cu Trinidad-Tobago (4-0) şi Slovacia (1-1), România întâlnea

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 38 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Israelul susţine că a arestat 240 de militanţi ai Hamas într-un raid la un spital / Personalul medical acuză abuzuri

G4Media acum 38 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă dpa, conform Agerpres. Printre cei arestaţi se află şi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 25 minute
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 25 minute
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 3 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 54 minute
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°