Mihai Chiţu, concurentul antrenat de Horia Brenciu a câştigat marele premiu în valoarea de 100 de mii de euro la competiţia Vocea României. Horia Brenciu câştigă pentru a doua oară, după ce în 2012 Julie Mayaya a reuşit să câştige locul I.
''Am fost şi la primele două preselecţii, iar a treia oară am câştigat. Vă mulţumesc din suflet şi din inimă că aţi avut răbadare cu noi. Mie nu îmi vine să cred ce mi se întâmplă. '', au fost primele cuvinte ale lui Mihai Chiţu.
FINALA VOCEA ROMÂNIEI
LOCUL I: Mihai Chiţu
LOCUL II: Sânziana Nicolae
LOCUL III: Adrian Nour
LOCUL IV: Marius Marin
În această seară, fiecare finalist a prezentat în faţa întregii ţări trei momente spectaculoase: unul solo, unul alături de mentorul de la Vocea României şi încă unul alături de vedetele invitate să facă show.
Sânziana Niculae - echipa Marius Moga - a cântat în duet cu Bodo, solistul de la Proconsul, Smiley a adus-o pe Sore pe scenă alături de Adrian Nour, Brenciu a pregătit un moment special cu Mihai Chiţu şi Corina Chiriac, iar Loredana l-a cooptat pe Paul Ciuci, solistul trupei Compact, pentru a interpreta o melodie alături de Marius Marin, scrie Mediafax.ro.