Pe unul dintre cd-urile scoase în 2004 de EMI cu Sergiu Celibidache dirijînd "Münchner Philharmoniker", se află o înregistrare a faimosului Adagio pentru coarde de Samuel Barber (1910 – 1981). Premiera mondială a compoziţiei a avut loc într-un concert radio al Orchestrei NBC din New York, în 1938. A dirijat Arturo Toscanini.

Lucrarea fusese compusă ca a doua parte a unui cvartet de coarde, în vara anului 1936, pe cînd Barber călătorea prin Europa cu partenerul său, compozitorul Gian Carlo Menotti. Prietenii lui Barber spun că, după ce a compus aceast Adagio, compozitorului i-a fost foarte greu să mai scrie o a treia parte de cvartet, care să-i urmeze. A făcut-o, totuşi, terminînd cvartetul. Era, însă, perfect conştient că Adagio-ul este ceva cu totul special avînd atît independenţă sonoră cît şi, mai ales, emoţională.

În 1938, a aranjat Adagio-ul pentru orchestră de coarde şi i-a trimis partitura lui Toscanini, pe care îl cunoştea bine de cîţiva ani. După vreo două săptămîni, a primit partitura înapoi fără nici un cuvînt din partea dirijorului. Barber s-a supărat, crezînd că acesta este un refuz categoric. Peste un timp, Toscanini a spus că vrea să dirijeze Adagio-ul. Menotti i-a relatat maestrului despre supărarea lui Barber. Toscanini a replicat inocent: "Mi-a plăcut piesa. Eu i-am trimis partitura înapoi pentru că am reţinut-o foarte uşor şi nu avea sens să o mai ţin la mine". Dovada că lui Toscanini chiar îi plăcuse acest Adagio este că l-a preluat în repertoriul de turneu al orchestrei NBC şi, de cîte ori s-a ivit ocazia, l-a cîntat.

Cînd a scris acest Adagio, Barber era sub impresia unor pasaje din Virgiliu în care se descrie cum un fir de apă devine rîu năvalnic. Foarte probabil, descrierile marelui latin consonaseră şi cu peisajele europene pe care le vedea. Cam asta a vrut el să descrie, cît se poate de neechivoc, cu această muzică: un i