Scris de Teodor Biriş - La un pas să renunţe în vară la locul din Liga 4, Crişul Aleşd a continuat în cele din urmă, dar a avut un parcurs dezamăgitor.
Echipa capabilă să piardă cu 0-10 la Beiuş, pentru ca apoi să facă 0-0 cu liderul Kinder Paleu încearcă să revină pe linia de plutire în această iarnă. Pe locul 14, la patru puncte de un loc salvator, dar cu cea mai slabă apărare (50 de goluri), Crişul va începe pregătirea cu un manager şi antrenori noi. Cei care au misiunea să revitalizeze echipa sunt Dumitru Voloşeniuc – manager general, şi Horia Rădulescu – antrenor principal. Cei doi au lucrat împreună în Liga 5 la Sporting Lugaş, echipă care va fi susţinută în continuare de Voloşeniuc. Urmează ca şi lotul să fie întărit cu 4-5 jucători.Planuri
„M-am implicat la Crişul Aleşd, dar pe lângă echipa se seniori vreau să iniţiez un proiect pilot pentru centrul de copii şi juniori al clubului. Vrem să concentrăm copii de pe ruta Aleşd-Tileagd şi Aleşd-Bulz, care să fie aduşi la antrenamente cu autobuzele şcolare, însoţiţi de profesorii de sport”, spune Voloşeniuc.
În paralel membru în AGA CS FC Bihor, Dumitru Voloşeniuc are şi câteva propuneri pentru primenirea fotbalului mic din Bihor. Acesta vrea păstrarea Ligii a IV-a cu 16 echipe şi formarea a două serii de Liga 5 cu câte 12 echipe fiecare, noutatea urmând a fi înfiinţarea unei Ligi 6 pe patru centre zonale: Salonta, Marghita, Beiuş, Aleşd. „Ideea e ca deplasările să nu fie mai mari de 15 km, astfel ar scădea costurile. S-ar dinamiza şi cele două serii din Liga 5, pentru că ar retrograda ultimele clasate”, susţine Voloşeniuc.