Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce RATUC nu poate opera în Floreşti şi Apahida: lenea şi greşelile Consiliului Judeţean VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, joi 26 decembrie 2013 ·

Motivul pentru care RATUC nu operează în Apahida şi Floreşti e lenea Consiliului Judeţean, dar şi câteva greşeli ale angajaţilor. ziuadecj.ro a consultat motivarea Tribunalului Cluj care a suspendat Hotărârea Consiliului Judeţean şi vă arată concluziile instanţei, dar şi celelalte probleme din încâlcita situaţie a transportului în zona metropolitană.

Operatorul rutei spre Floreşti, Fany Prestări Servicii SRL, a dat în judecată Consiliul Judeţean în toamnă. Tribunalul, în şedinţa sa din 25 noiembrie, a dat câştig de cauză reclamantei şi a suspendat decizia instituţiei. "Consiliul Judeţean a procedat la adoptarea acestei hotărâri fără transparenţa care trebuie să guverneze activitatea acestuia cu locuitorii şi actele emise de către acesta", se arată în motivarea instanţei. "Totodată, dispoziţiile legii 92/2007 impun ca transportul public să se facă cu consultarea operatorilor de transport rutier, în speţă programul de transport fiind adoptat înainte cu o săptămână, fără consultarea nimănui, şi fiind pus pe ordinea de zi cu două ore înainte de începerea şedinţei Consiliului Judeţean".

De ce programul transportului în comun a fost introdus intempestiv pe ordinea de zi a unei şedinţe extraordinare? Nici instanţa nu-şi poate explica. "Pârâtul (Consiliul Judeţean-n.red.) a fost sesizat cu această problemă încă de la sfârşitul lunii august şi în acest context este evident că nu se poate susţine că includerea pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare orgnaizate la data de 17 octombrie era justificată prin caracterul excepţional al măsurii şi urgenţa deosebită", arată instanţa. "Doar pasivitatea pârâtului a determinat neadoptarea unei hotărâri în timp util".

Consiliul Judeţean a explicat în faţa instanţei că dezbaterea proiectului de hotărâre în şedinţă extraordinară a fost necesară deoarece conform calendarului licitaţiei pentru programul de transp

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 3 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 6 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 3 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 8 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 7 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 11 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°