CFR Călători a suplimentat transportul de persoane cu paisprezece trenuri care vor circula pe rute care fac legătura între Bucureşti şi oraşe ca Braşov, Craiova, Botoşani, Iaşi, Timişoara, Suceava şi Vatra Dornei, între 25 decembrie până în 5 ianuarie.
Vor fi suplimentate cu aproximativ 50 de vagoane clasă, vagoane de dormit şi cuşete, trenurile care circulă pe cele mai folosite rute, din Bucureşti spre Craiova, Braşov, Bicaz, Botoşani, Iaşi, Timişoara, Baia Mare, Arad, Suceava şi Vatra Dornei, a anunţat reprezentanţii CFR Călători.
Trenurile care fac legătura între staţiunile de pe Valea Prahovei şi principalele oraşe ale ţării vor fi suplimentate cu vagoane. CFR Călători a precizat că în zilele cu trafic redus de călători, din perioada 25 decembrie - 4 ianuarie, vor fi anulate unele trenuri InterRegio şi Regio, acestea urmând să fie comunicate în staţiile de plecări/sosiri.
Au fost introduse reduceri de 10 la sută pentru călătoriile dus-întors, 25 la sută în baza cardului TrenPlus şi între 10 şi 25 la sută cu Minigrup de 2-5 persoane, această ofertă fiind valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin vineri, duminică şi în ziua plecării trenului. Biletele pot fi procurate de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele XsellKiosk din gări, de la automatele ZebraPay, prin rezervare telefonică, de la casele de bilete din gări şi agenţiile de voiaj CFR sau de la agenţiile de turism, a precizat sursa citată.
În 30 decembrie, agenţiile de voiaj CFR vor avea program obişnuit de lucru şi program între orele 08.00 şi 15.30 în zilele de 27, 31 decembrie şi 3 ianuarie. În 26 decembrie şi 1, 2 ianuarie, agenţiile de voiaj CFR vor fi închise, scrie Mediafax.
CFR Călători a suplimentat transportul de persoane cu paisprezece trenuri care vor circula pe rute care fac legătura între Bucureşti şi oraşe ca Braşov, Craiova, Botoşani, Iaşi, Timişoara, Suceava