Masura virtutilor unui popor se poate vedea numai in momentele sale de restriste. Pentru noi genocidul infaptuit de autoritatile romane in timpul Holocaustului este unul din acele momente.
Inainte de toate, ne-a aratat ca putem fi capabili de un rau inimaginabil si poate din aceasta cauza multi dintre compatriotii nostri refuza sa dea crezare, pana si astazi, ororilor petrecute in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Mai grav este ca din cauza acestui lucru multi dintre romanii care au demonstrat un curaj extraordinar in aceste timpuri intunecate sunt condamnati la uitare. Eu voi vorbi despre ei, despre cei care, punandu-si viata in pericol, n-au ezitat sa-si ajute semenii. Inainte de a incepe sa ne gandim la viitor, la urmatorul an, mai intai sa privim in trecut, ca pasii pe care ii facem apoi sa fie calauziti de pildele acestor buni romani.
Romanii in randurile celor drepti intre popoare
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, intre 280.000 si 380.000 de oameni sunt ucisi de statul roman. Dupa Germania nazista a lui Hitler, regimul autoritar al maresalului Ion Antonescu s-a facut vinovat pentru cele mai multe crime din timpul Holocaustului. Informatiile legate de exterminarile savarsite pe timpul razboiului sunt tainuite apoi de autoritatile comuniste, continuandu-se pe aceeasi directie chiar si dupa schimbarea de regim in urma Revolutiei.
In ultimii zece ani s-au putut face totusi cativa pasi importanti in directia intelegerii celor intamplate atunci, chiar daca sub constrangeri din afara. Memoria Holocaustului a inceput sa fie recuperata incetul cu incetul.
Din nefericire, eforturile nu sunt indreptate cu aceeasi vana si catre acei romani, care cu pretul vietii, au riscat totul sa-i puna la adapost pe cei care au avut nevoie de ocrotire. Romanii care au demonstrat umanitate in timpur