Charles Dickens. David Copperfield.
Traducere din limba engleză de Ioan Comşa,
Colecţia „Biblioteca RAO”,
Editura RAO, Bucureşti, 2013, 1056 p. (2 volume), 46.00 RON.
Popularitatea imensă de care s-a bucurat victorianul Charles Dickens ca scriitor, atît în timpul vieţii, cît şi post mortem, a constituit mai curînd un obstacol în calea receptării sale critice de subtilitate. S-a cristalizat, în timp, stereotipul cultural că autorul lui David Copperfield nu depăşeşte un anumit nivel al abilităţilor epice (în speţă, cel al povestirii) şi, ca atare, exegezele de mai mare rafinament eşuează în cazul său. Uneori, se sugerează chiar că Dickens ar aparţine exclusiv literaturii pentru copii, transferul operei lui către marea epopee a romanului fiind inoportună. De fapt, în aceste clişee de hermeneutică literară, se ascunde lipsa de interes a comentatorilor pentru ceea ce se află dincolo de palierul strict narativ al scrierilor lui Dickens şi pentru investigarea elementelor profunde ale artei sale romanesti. Mai multe capodopere pencilensiene sprijină o astfel de supoziţie, de la Dombey and Son/Dombey şi fiul (un veritabil debut al realismului psihologic în Europa, unde personajul încetează să mai fie, bogumilic, bun sau rău şi devine, în acord cu rigorile umanităţii, o entitate expusă ambiguităţilor şi contradicţiilor etice), pînă la Bleak House/Casa umbrelor (parabola sofisticată nu doar a unui sistem juridico-social supus corupţiei, ci a unui întreg mentalism pernicios ce se hrăneşte, morbid, din propria sa maladie).
De asemenea, Great Expectations/Marile speranţe introduce, dincolo de suprafaţa lui melodramatică, un spectaculos joc narativ, derulat (în regim de pionierat pentru literatura europeană a secolului al XIX-lea) între doi dintre protagoniştii poveştii – Pip şi Jaggers. Dacă Pip, ca narator, se zbate acolo, la baza piramidei
