Este relativ uşor să ne imaginăm o nouă medicină, un tratament mai bun pentru anumite afecţiuni. Partea dificilă este însă testarea, care poate întârzia ani de zile apariţia unor tratamente noi. Geraldine Hamilton ne prezintă modul în care laboratorul său crează organe şi părţi ale corpului uman într-un cip, în structuri simple care dispun de toate piesele necesare testării noilor medicaţii - chiar şi tratamente personalizate.
Avem în domeniul sănătăţii globale, o problemă prezentă de rezolvat şi anume modul în care cercetăm şi dezvoltăm medicamente noi e prea costisitor, durează prea mult şi eşuează mai des decât reușește. Chiar nu funcţionează şi asta înseamnă că pacienţi care au nevoie de noi terapii nu le primesc şi bolile rămân netratate. Cheltuim din ce în ce mai mulţi bani. Pentru fiecare miliard de dolari cheltuiţi în Cercetare şi Dezvoltare, obţinem mai puţine medicamente pe piaţă. Mai mulţi bani, mai puţine medicamente. Hmm...
Oare ce se întâmplă? Există o mulţime de factori în joc, dar cred că un aspect esențial e faptul că metodele disponibile în prezent pentru a testa dacă un medicament va avea efect, sau dacă este eficient sau sigur înainte de a trece la studiile clinice pe oameni, nu sunt adecvate. Nu prezic ce se va întâmpla în cazul oamenilor. Avem două asemenea metode la dispoziţie. Celule umane în vase Petri şi testarea pe animale.
Să vorbim despre prima, celule în cutii Petri. Celulele funcţionează corect în corpurile noastre. Le scoatem şi le îndepărtăm din mediul lor, le punem în cutii Petri şi aşteptăm să vedem ce se întâmplă. Şi ce se întâmplă? Nu funcţionează. Nu le place mediul pentru că este diferit de corp.
Dar testarea pe animale? Testarea pe animale ne oferă informaţii extrem de utile. Ne învaţă ce se întâmplă în organismele complexe. Învăţăm mai multe despre biologie. Însă, mult mai des
