Sistemul de achiziţii publice centralizate ajută la realizarea unor economii care acoperă necesarul de finanţare ce nu poate fi susţinut de bugetul de stat, a explicat vineri ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Pe de altă parte, acesta a menţionat că se poate renunţa la sistemul de coplată dacă după analizarea rezultatelor financiare se demonstrează că nu a dat rezultate.
"Economiile pe care le realizăm ne vor ajuta să utilizăm mai bine banii pe care îi are sănătatea pentru a trata mai mulţi pacienţi în condiţii mai bune şi cu costuri mai mici", a explicat ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.
Nicolăescu a dat o serie de exemple de acorduri încheiate de Ministerul Sănătăţii care au adus economii. "Am încheiat acordul cadru pe următorii patru ani privind achiziţia a circa 85 de milioane de litri combustibil care să fie utilizaţi pentru întregul parc auto din sistemul sanitar. În urma acestei licitaţii centralizate s-a obţinut un discount de 6% faţă de preţul la pompă. (...) În această lună am încheiat un acord cadru pe patru ani pentru achiziţia a 18 medicamente pentru tratamentul bolnavilor de TBC. Reducerea pe care am obţinut-o este de 28%. De la o valoare estimată de 41,9 milioane de lei, am încheiat acordul cadru la valoarea de 30,2 milioane lei", a argumentat ministrul.
Un alt acord, încheiat în octombrie de minister, a dus la achiziţionarea a 1,4 milioane de doze de vaccin hexavalent cu o reducere de 33,6%, a precizat acesta. "Avem încă două licitaţii naţionale în lucru. Una pentru dispozitive medicale implantabile şi alta pentru materiale sanitare. Cea pentru dispozitive medicale implantabile, dacă toate lucrurile merg cum trebuie, ar trebui să fie gata în luna februarie, iar cea pentru materiale sanitare, dacă nu vor interveni contestaţii, ar trebui să fie gata în martie. Ambele licitaţii, estimăm, se duc la o valoare pe patru ani de