Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ULTIMA ORÃ: Greva foamei de la Pungesti, suspendatã temporar!

Publicat in Vremea Noua, vineri 27 decembrie 2013 ·

Miscarea de Rezistentã de la Pungesti a decis ca, începând de astãzi si pânã dupã sãrbãtorile Noului An, sã suspende greva foamei. Într-un comunicat trimis pe adresa redactiei noastre, liderii Miscãrii anuntã cã vor continua greva foamei imediat ce se va intra în anul 2014, iar decizia de suspendare a venit ca urmare a dorintei sãtenilor de a avea sãrbãtori linistite, mai ales cã o parte dintre grevisti au suportat cu greu temperaturile scãzute din timpul noptii, cât timp au stat în zona destinatã grevei. Iatã continutul comunicatului, semnat de Constantin Pâslaru, unul dintre liderii Miscãrii de Rezistentã: “Începând cu data de 27 decembrie, ora 14.00, sãtenii din Pungesti care au intrat în greva foamei, în Ajunul Crãciunului, renuntã temporar la acestã formã extremã de protest. Aceastã decizie au luat-o la insistenta celorlalti sãteni din comuna Pungesti, care si-au dorit mãcar de Revelion sã aibã sãrbãtori. Acestia nu puteau rãmâne indiferenti stiind cã în câmp 20 de oameni stau fãrã mâncare si în frig. Cei care i-au înduplecat, în cele din urmã, au fost preotii din sat, cât si pãrintele-paroh Iulian Ghimus, pãrintele spiritual al Miscãrii de Rezistentã. De asemenea, dorim sã atragem atentia cã, desi au fost notificati, cei de la Directia de Sãnãtate Publicã nu au acordat în niciun fel asistentã medicalã si nici nu au pus la dispozitie un cort încãlzit, desi erau obligati prin lege, mai ales cã grevistii stau în câmp într-un cort improvizat. Epuizarea oamenilor s-a produs mult mai repede, având în vedere cã cei care au fãcut greva foamei sunt de vârstã medie, cuprinsã între 50 si 60 de ani, iar conditiile meteo nu sunt prielnice (temperaturi scãzute, mai ales în timpul noptii). Greva va fi continuatã doar de un grup restrâns de oameni (activisti si câtiva sãteni mai puternici) care pot îndura conditiile vitrege de afarã. Greva foamei va fi continuatã im

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 2 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 5 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 3 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 12 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 2 ore
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

20°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°