Dorohoianul Alin Sorin V., supranumit şi „escrocul cu 1.000 de feţe”, a fost trimis din nou în judecată de procurori sub acuzaţia de înşelăciune. Aflat în arest preventiv, tânărul a făcut cel puţin şapte victime. Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie-august, în timp ce se perinda prin Botoşani, dorohoianul a pus ochii pe trei victime. Recomandându-se drept avocatul Adrian-Sorin Muraru de la o casă de Avocatură din Iaşi, el a păcălit trei persoane cu 2.400 de lei susţinând că-i va reprezenta în diferite procese. De asemenea, susţin anchetatorii, în perioada 27 octombrie-17 noiembrie, dorohoianul s-a recomandat ca fiind organizatorul unor excursii sau pelerinaje religioase, în ţară şi străinătate, păcălind alţi trei oameni cu 1.115 lei. Tot în acea perioadă, mai exact pe 10 noiembrie, Alin Sorin V. s-a dat drept medic, reuşind să scoată de la un pacient 500 de lei „pentru medicamente”.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Botoşani, primul termen al procesului urmând să aibă loc pe 7 februarie.
Dorohoianul Alin Sorin V., supranumit şi „escrocul cu 1.000 de feţe”, a fost trimis din nou în judecată de procurori sub acuzaţia de înşelăciune. Aflat în arest preventiv, tânărul a făcut cel puţin şapte victime. Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie-august, în timp ce se perinda prin Botoşani, dorohoianul a pus ochii pe trei victime. Recomandându-se drept avocatul Adrian-Sorin Muraru de la o casă de Avocatură din Iaşi, el a păcălit trei persoane cu 2.400 de lei susţinând că-i va reprezenta în diferite procese. De asemenea, susţin anchetatorii, în perioada 27 octombrie-17 noiembrie, dorohoianul s-a recomandat ca fiind organizatorul unor excursii sau pelerinaje religioase, în ţară şi străinătate, păcălind alţi trei oameni cu 1.115 lei. Tot în acea perioadă, mai exact pe 10 noiembrie, Alin Sorin V. s-a dat drept medic, reuşind să scoată