În pofida lichidităţii care scaldă sistemul financiar mondial în urma valului de achiziţii de active prin programe de ajustare cantitativă, inflaţia se menţine la niveluri îngrijorător de reduse, iar în această situaţie s-a ajuns, probabil, pentru că băncile centrale exportă deflaţie, avertizează banca britanică HSBC, una dintre cele mai mari din lume.
“Vedem versiunea monetară a războaielor valutare. În loc să înlăture trendurile deflaţioniste, stimulentele monetare permit băncilor centrale să exporte deflaţie în alte părţi ale lumii”, se arată într-o analiză a băncii, preluată de CNBC.
Primelor şarje de ajustare cantitativă executate de diverse bănci centrale le-au urmat scăderile semnificative ale cursurilor de schimb valutar, ceea ce a accelerat temporar inflaţia în ţările “gazdă”. “Cu toate acestea, fiecare scădere de curs valutar a fost contrabalansată de creştere în altă parte. Iar în cazul acelora care au experimentat creşteri nedorite inflaţia a ajuns la niveluri mai mici decât s-au aşteptat şi, de cele mai multe ori, mai jos decât era de dorit”, continuă analiza, în care este dată ca exemplu inflaţia mai slabă decât s-a anticipat din a doua jumătate a acestui an în zona euro.
Banca Centrală Europeană a evitat să execute manevre noi de stimuare chiar dacă Rezerva Federală americană a continuat achiziţiile de active, iar Banca Japoniei a pornit în aprilie un program masiv de cumpărare de active.
“Dacă politicile neconvenţionale funcţionează în primul rând prin schimbări la nivelul cursului de schimb, acestea servesc mai degrabă pentru a exporta şi nu atenua presiunile deflaţioniste. Este tot mai evident că ceea ce pentru o ţară este un program de stimulare monetară, pentru alta este un obstacol”, notează banca.
Cu excepţia Japoniei, toate regiunile s-au confruntat recent cu decelerări neaşteptate ale inflaţiei. Situaţia s-a