Parchetul a emis mandat de aducere pe numele lui Gheorghe Coman, pentru a-l audia în dosarul de corupție, după ce deputaţii au votat pozitiv cererea de încuviințare a arestării sale.
Parlamentarii au venit din vacanță într-un număr suficient pentru a da votul în dosarul deputatului Gheorghe Coman. Acesta a fost prins în flagrant de DNA, în timp ce primea bani de la un funcționar – denunțător. Deputatul a încercat să fugă, dar a fost urmărit și prins de procurori pe DN1, în mașina sa, cu suma de 3.140 de lei. El nu a recunoscut fapta pe care i-o impută anchetatorii și nu a fost prezent la votul de vineri, 27 decembrie. Au fost prezenți la vot 254 de deputați, dar au votat numai 224. Dintre aceștia, 190 de parlamentari au votat pentru arestarea preventivă a inculpatului, 34 împotrivă, iar restul s-au abținut. Valeriu Zgonea a declarat presei că “Parlamentul nu este scut pentru nimeni”. Partidul Conservator, din care face parte deputatul Gheorghe Coman, a avut la vot doar 3 deputați. Un număr foarte mic de parlamentari prezenți au avut și UDMR și PPDD.
Parchetul a emis între timp mandat de aducere pe numele lui Gheorghe Coman, pentru audierea acestuia, în aceeași zi. Arestarea preventivă ar putea interveni la finalul zilei, după audieri, dacă Înalta Curte de Casație și Justiție va aproba cererea procurorilor. Gheoghe Coman ar putea fi arestat la începutul săptămânii viitoare, dacă vor fi urmate toate procedurile prevăzute de lege.
Parchetul a emis mandat de aducere pe numele lui Gheorghe Coman, pentru a-l audia în dosarul de corupție, după ce deputaţii au votat pozitiv cererea de încuviințare a arestării sale.
Parlamentarii au venit din vacanță într-un număr suficient pentru a da votul în dosarul deputatului Gheorghe Coman. Acesta a fost prins în flagrant de DNA, în timp ce primea bani de la un funcționar – denunțător. Deputatul a încercat să fu