1.Apropierea şi ruptura de comunism. Prin cine ştie ce coincidenţă, „Ce a fost. Cum a fost”, cartea de memorii provocate de criticul Daniel Cristea-Enache a profesorului Paul Cornea (Editura Polirom & Editura Cartea Românească, Iaşi- Bucureşti, 2013) a apărut cam în acelaşi timp cu reeditarea la Humanitas a „Închisorii noastre cea de toate zilele” a lui Ion Ioanid.

În vreme ce regretatul fost crainic al Europei libere, deţinut politic de cursă lungă, realizează în mai multe volume o cronică a României staliniste văzute din perspectiva închisorilor care mai de care mai dure, profesorul Paul Cornea ne introduce în lumea comunismului românesc în principal de factură dejistă, dar şi ceauşistă, din poziţia fostului aparatcik, fostului activist cultural de nivel mediu. A celui ce regretă asocierea, ce i-a înţeles relativ repede caracterul nefast, ce i-a intuit eşecul, a celui ce a rupt într-un final orice fel de legătură cu utopia, fără nici cea mai mică urmă de nostalgie. Deşi ruptura aşteptată, prognozată, dorită a venit relativ târziu. Din vina sa, dar şi cu concursul celor din jur. Vom vedea de ce.

Paul Cornea scrie despre comunismul românesc din poziţia celui ce nu îşi neagă, nu îşi ascunde, nu îşi catifelează culpa de a fi fost cândva parte activă a unei stângi militante ce a eşuat lamentabil şi care s-a desprins faptic, într-un târziu, complet de ea. Fără însă a nu-şi recunoaşte greşelile, fără a nu-şi asuma vinile, justificate, lămurite pe îndelete, dar nu şi scuzate iezuistic prin explicaţia cât se poate de validă altminteri că “într-un totalitarism de tip stalinist nimeni nu scapă inocent, doar morţii nu sunt obligaţi la compromisuri.”

Paul Cornea are demnitatea de a comite cu exemplară responsabilitate, fără exclamaţii dramatice şi fără patetisme de prost gust, gestul de a recunoaşte aceste compromisuri şi de a explica prin slăbiciuni strict om