Primul nou-născut înregistrat de Crăciun la Maternitatea Slatina este o fetiţă, care s-a născut, de fapt, în ambulanţă şi a fost preluat de personalul medical al secţiei.
Trei copii au venit pe lume la Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina în prima zi de Crăciun şi alţi patru în 26 decembrie. Primul născut în ziua Sfântă este o fetiţă, iar personalul de pe ambulanţă este cel care a „moşit-o”.
Drumul de la Vultureşti, unde este domiciliul părinţilor, până la Slatina s-a dovedit prea lung, fericita mămică născând în drum spre spital. Dacă fetiţa, sănătoasă, născută la termen, a venit pe lume la 2,30, foarte puţin după orele prânzului, la 12,05, s-a născut un băieţel, tot pe cale naturală. Aproape de sfârşitul zilei, la 23,45, medicii au adus pe lume încă o fetiţă, de această dată născută prematur, prin cezariană, mămica având doar 15 ani. Starea copilului este bună, spun surse din cadrul Maternităţii. În cea de-a doua zi de Crăciun s-au născut alţi patru copilaşi, cu toţii sănătoşi.
În această perioadă, din fericire, toţi bebeluşii din maternitate s-au bucurat de prezenţa mamei, cazuri în care proaspetele mămici renunţă la copii nemaifiind înregistrate de curând.