Clienţii firmei de brokeraj Harinvest din Râmnicu Vâlcea, care de circa o lună şi jumătate nu-şi mai pot recupera banii şi acţiunile, se vor întâlni sâmbătă, 28 decembrie, pentru a stabili un comitet de iniţiativă care să conducă la formarea unei Asociaţii a păgubiţilor Harinvest.
Ei se vor strânge mâine la ora 11 lângă Gara din Vâlcea pentru a discuta totodată despre ultimele noutăţi legate de cazul Harinvest.
Păgubiţii Harinvest şi-au creat şi un grup pe Facebook denumit “Pagubitii Harinvest”, unde pot să schimbe contacte cu alţi păgubiţi şi să facă demersurile în vederea recuperării banilor pierduţi.
Până în prezent circa 62 de clienţi ai Harinvest au reclamat faptul că nu reuşesc să recupereze de la firma de brokeraj bani şi acţiuni în valoare de 10,9 mil. lei (2,4 mil. euro), potrivit unei liste întocmite de aceştia.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (fosta CNVM), a decis recent să retragă autorizaţia de funcţionare a firmei de brokeraj Harinvest în urma plângerilor din partea clienţilor şi a aplicat amenzi în acest caz care totalizează 618.500 de lei.
Brokerii Harinvest sunt suspectaţi că au vândut ilegal acţiunile din portofoliile clienţilor pentru acoperirea unei pierderi. Firma de brokeraj avea circa 150 de clienţi.
Dacă vă număraţi printre păgubiţi lăsaţi mesaje aici şi ZF vă va ajuta să luaţi contact cu comunitatea păgubiţilor Harinvest.
Clienţii firmei de brokeraj Harinvest din Râmnicu Vâlcea, care de circa o lună şi jumătate nu-şi mai pot recupera banii şi acţiunile, se vor întâlni sâmbătă, 28 decembrie, pentru a stabili un comitet de iniţiativă care să conducă la formarea unei Asociaţii a păgubiţilor Harinvest.
Ei se vor strânge mâine la ora 11 lângă Gara din Vâlcea pentru a discuta totodată despre ultimele noutăţi legate de cazul Harinvest.
Păgubiţii Harinvest şi-au creat şi un grup